Psihosexologia

pozapsihosexfront

Ce este psihosexologia?

Psihosexologia este o ramura a psihoterapiei care se ocupa de problematica disfunctiilor sexuale si celor conexe acestora.

Ca ramura a psihoterapiei ea este o forma de psihoterapie integrativa prin varietatea tehnicilor terapeutice implicate si a conceptualizarii.

Constituita mult mai recent din punct de vedere istoric decat alte discipline, psihosexologia este o stiinta medico-psihologica.

Psihosexologia este o disciplina integrativa nu numai din punct de vedere strict psihoterapeutic, ci si istoric, fiind fundamentata pe baze etnologice, morale, pedagogice, psihologice, medicale si psihoterapeutice.

Care sunt ramurile psihosexologiei?

Psihosexologia se împarte la randul ei in mai multe sub-ramuri, printre care:

- studiul sexualitatii normale,

- patologia psihosexuala,

- psihoigiena sexualitatii,

- psihosexologia de cuplu,

- psihoterapia psihosexologica sau psihoterapia sexuala, in tarile anglo-saxone cunoscuta sub denumirea de „sex therapy”.

Psihoterapia psihosexuala

In timp ce in alte tari ale lumii psihosexologia, respectiv psihoterapia psihosexuala este o ramura psihoterapeutica aparte, cu o formare in domeniu pentru psihoterapeuti, in tara noastra ea este relativ noua.

Codul American de etica al educatorilor, consilierilor si psihoterapeutilor in domeniul psihosexologiei

Principiul 1: competenţa şi integritatea

Competenta profesionala este responsabilitatea terapeutului, care trebuie sa aiba pregatirea adecvata si sa-si poata recunoaste limitele de competenta. Este necesara participarea terapeului la programe de educatie continua. Terapeutul are obligatia de a nu induce in eroare clientul referitor la pregatirea sa profesionala si nu va recomanda persoane necalificate ca terapeuti. Pentru recomandari din partea unui coleg este interzisa perceperea unei taxe, iar daca terapeutul devine implicat emotional clientul va fi recomandat unui alt terapeut.

Principiul 2: standarde etice, morale si legale

Pentru judecaţile de valoare care implica personalitatea terapeutului este necesara existenta unui supraveghetor. Terapeutul nu va participa la actiuni dirijate impotriva clientului, nu intra in relatii duale cu clientul, adica relatii personale, sociale, sexuale sau de afaceri. Trebuie respectata auto- determinarea clientului. Terapeutul are nevoie de pregatire specializata care sa acopere urmatoarea problematica:

- anatomie si fiziologie

- dezvoltarea sexualitatii pe parcursul vietii din perspectiva socio-psihologico-bologica

- valorile sexuale, comportamentale si fatetele socioculturale

- raspunsul sexual uman

- dinamica relatiilor sexuale si interpersonale

- dinamica relatiilor familiale si maritale referitor la sexualitate

- probleme personale si sexuale

- probleme etice

- probleme legate de sex, cu impact personal si social