Incestul intre frati


 O formă de abuz sexual în copilărie este incestul între fraţi. Finkelhor (1980) susţine că incestul între fraţi apare la 13% din populaţia generală, iar conform cu Bess şi Janssen (1982) 60% din pacienţii psihiatrici au avut o experienţă de incest cu un frate. De fapt prevalenţa incestului între fraţi poate să fie doar estimată deoarece este un fenomen puţin cercetat.

Mulţi părinţi (ca şi mulţi profesionişti în domeniu) consideră că incestul între fraţi este o explorare benignă sau o joacă cu încărcătură sexuală care face parte din dezvoltarea psihosexuală normală a copilului. Însă incestul între fraţi are un impact serios asupra victimei, putând duce la sechele emoţionale negarive. În plus, se pare că în comparaţie cu incestul tată-fiică, incestul între fraţi este mai grav în termeni de durată a abuzului şi forţă coercitivă.

Incestul între fraţi a fost descris ca incluzând mângâierile inadecvate, atingerile sau contactul sexual, expunerea indecentă, masturbarea, expunerea la pornografie, sexul oral, sexul anal, penetrarea digitală şi actul sexual între frate şi soră sau între fraţi de acelaşi sex. Canavan şi colab. (1992) descriu două tipuri de incest între fraţi:

Incestul care apare atunci când fraţii îşi asigură unul altuia confort, îngrijire şi siguranţă în condiţii familiale abuzive sau dureroase.

Incestul cu utilizarea puterii, ameninţărilor şi forţei de către agresor asupra celui abuzat.

Agresorul poate folosi putere şi controlul asupra victimei datorită propriului sentiment de neajutorare în contextul familial. În majoritatea cazurilor victima păstrează secretul sub presiunea ameninţărilor agresorului, mai ales în familiile în care există o slabă comunicare cu limitarea subiectelor de discuţie în cadrul familiei. În general agresorul are un status superior în familie în comparaţie cu victima. În unele cazuri în care victima povesteşte familiei despre abuz i se spune să nu răspândească minciuni despre fratele său şi abuzul continuă. Norma culturală care spune că poblemele familiale trebuie păstrate în cadrul familiei contribuie la secretizarea şi durata mare a abuzului. Astfel, Canavan (1992) defineşte incestul între fraţi ca „contact fizic orientat sexual între membrii familiei şi care trebuie ţinut secret”.

Incestul între fraţi apare în familii cu anumite caracteristici. În aceste familii membrii familiei nu beneficiează de protecţie, există un tipar de organizare disfuncţional, absenţa fizică sau emoţională a părinţilor şi un climat sexual favorabil. Incestul apare în familii în care există un tată dominant, o mamă pasivă, părinţi indisponibili emoţional şi un mediu disfuncţional sau haotic. Caravan (1992) descrie asemenea familii ca fiind conduse de un patriarh puternic şi caracterizate de graniţe difuze între membrii familiei, în general fiind familii izolate, cu copii de dependenţi unul de celălalt pentru satisfacerea propriilor nevoi emoţionale.

Asemenea familii sunt disfuncţionale sau haotice datorită reacţiilor fizice extreme la activităţi obişnuite şi datorită atmosferei emoţionale volatile din casă. De multe ori există o disciplină parentală fizică şi emoţională extremă.

În alte cazuri părinţii sunt absenţi fizic sau emoţional şi nu sunt disponibili pentru a superviza activităţile copiilor datorită slujbei, abuzului de substanţe, neglijării parentale sau altor cerinţe (boală, abuz al unuia din părinţi etc). Mamele din astfel de familii sunt distante sau inaccesibile în termeni de suport emoţional pentru copiii lor. Ca urmare a indisponibilităţii şi anaccesibilităţii părinţilor pentru copiii lor se poate ajunge la două situaţii: fraţii mai mari preiau conducerea sau sunt desemnaţi să aibă grijă de fraţii mai mici, fraţii mai mici devenind astfel disponibili pentru incest; sau membrii familiei de sex feminin au statut deficitar şi valoare mică şi nu sunt crezuţi atunci când incestul este dezvăluit.

De multe ori fratele mai mare se află într-o poziţie priveligiată în ochii mamei şi mama protejează acest copil de consecinţele comportamentului său. Uneori fratele mai mare este înconjurat de mamă să aibă un omportament pasiv-agresiv ca răspuns a furia tatălui. Adesea în familiile în care apare incestul mama şi fiicele sunt abuzate fizic, emoţional şi sexual de tată, ceea ce arată fraţilor că un asemenea comportament este acceptabil.

Incestul între fraţi în cadrul familiilor disfuncţionale duce la efecte dăunătoare pe termen lung, atât pentru victimă, cât şi pentru agresor. Victimele incestului între fraţi au probleme ca adulţi în multe domenii, incluzând căsătoria, cariera şi capacitatea de a fi părinte. Apar comportamente, tipare de gândire şi emoţii distorsionate, efectele abuzului fiind clasificate în două mari categorii: consecinţe developmentale şi boală sau simptomatologie mentală. Consecinţele developmentale şi boala sau simptomatologia mentală. Consecinţele developmentale includ distorsionarea percepţiei de sine, dificultăţi de relaţionare, sexualizare prematură, confuzie privitor la sexualizare. Boala mentală sau simptomatologia cuprinde sindrom de stres  postraumatic, tulburări de anxietate, depresie majoră distimie, tulburări disociative, tulburări comportamentale, tulburări de comportament alimentar, tocire afectivă, auto-lezare şi somatizări, alături de abuzul de diverse substanţe.

Psihoterapia victimelor incestului

Tratamentul victimelor incestului între fraţi cuprinde psihoterapia individuală şi psihoterapie familială. Psihoterapia individuală se centrează pe creşterea abilităţii de identificare a sentimentelor şi exprimare a sentimentelor şi exprimare costructivă a furiei şi altor emoţii, creşterea înţelegerii relaţiilor familiale, dezvoltarea încrederii în sine pentru a confrunta membrii familiei în ce priveşte incestul, îndepărtarea sentimentelor de vină, ruşine şi teamă prin conştientizarea faptului că agresorul este responsabil, creşterea controlului asupra comportamentelor auto-distructive şi dezvoltarea unei reţele de suport. Victimele au nevoie de suport pentru a desexualiza experienţa, ajutându-le să vadă că incestul se referă mai degrabă la abuz decât la sex. În cazurile în care victima neagă incestul ea trebuie ajutată şă îşi dea seama de poziţia confuză pe care o are şi de imactul tabu-urilor culturale.

Psihoterapia familială este necesară datorită faptului că atât victima, cât şi agresorul sunt copiii aceloraşi părinţi, astfel că incestul este traumatic pentru părinţi,  la mai multe nivele. Familia trebuie ajutată să raporteze incestul şi să obţină consiliere juridică. Înainte de a stabili un plan de de tratament este necesară investigarea reacţiei fiecărui membru al familiei la incest. Sunt evaluate: contextul familial (teama de destrămarea familiei, sentimentul de inadecvare sexuală), vârsta membrilor familiei, dinamica familială (nivelul de izolare, fuziunea, secretizarea, graniţele strucutra de putere intra-familială, adecvarea rolurilor, căldura şi disponibilitatea emoţională, stabilitatea relaţiei maritale, folosirea violenţei) şi psihopatologia individuală a membrilor familiei (abuz de substanţe, psihoze, retard mental, tulburări de persoanlitate).

Psihoterapia familială se adresează în primul rând nevoilor şi siguranţei victime, care are nevoie de suport (Di Giorgio-Miller, 1998). Trebuie avut grijă ca victima să nu fie lăsată singură cu agresorul. Părinţii sunt ajutaţi pentru a-şi asuma responsabilitatea de a lua decizii şi a impune reguli. Aceste familii au nevoie de o restructurare ierarhică cu instalarea unei noi structurări de putere care să îndepărteze agresorul din poziţia de putere şi control pe care o are asupra victimei în viaţa de zi cu zi. Trebuie clasificate graniţele difuze, mai ales cele privitoare la climatul sexual şi sunt stabilite intimitatea, se interzice conversaţia pe teme sexuale, accesul la materiale stimulante sexuale,  şi se interzice comportamentul inadecvat (de exemplu mângâierile). Tratamentul se adresează şi comportamentului părinţilor (48% din agresori au fost martorii activităţii sexuale a părinţilor). Părinţii sunt ajutaţi să înţeleagă etiologia comportamentului abuziv şi să perceapă semnalele de alarmă. Uneori este necesar ca părinţii să urmeze psihoterapia individuală pentru propriul lor comportament abuziv faţă de copii, psihoterapia de cuplu pentru disfuncţiile maritale sau abuzarea partenerului sau grupuri de suport pentru părinţi pentru a le dezvolta abilităţile de disciplinare a copiilor.

Tratamentul este întrerupt numai atunci când sunt îndeplinite simultan mai multe condiţii: familia poate spijini victima şi îi poate asigura siguranţa; comunicarea în cadrul familiei permite discutarea subiectelor dificile, cum este incestul; victima are suficientă putere pentru a-şi confrunta agresorul, cel puţin cu ajutorul familiei; agresorul şi-a asumat responsabilitatea pentru faptele sale şi a conştientizat impactul incestului asupra victimei; agresorul a cerut scuze victimei, fie în scris, fie în cadrul unei şedinţe de terapie; agresorul acceptă reacţia victimei, indiferent care este acesta.

 

Posted in Abuzul sexual Tagged with: , ,
%d bloggers like this: