Tulburarea de erectie a barbatului sau Disfunctia erectila


Ce este disfunctia erectila?

Elementul esenţial al tulburării de erecţie a bărbatului îl constituie incapacitatea recurentă sau persistentă de a atinge sau de a menţine până la realizarea activităţii sexuale o erecţie adecvată. Tulburarea de erectie cauzeaza detresă sau dificultate interpersonală marcată.

Există diverse tipare de disfuncţie erectilă. Unii indivizi relatează incapacitatea de a avea erecţie încă de la începutul experienţei sexuale. Alţii se plâng de faptul că au o.erecţie adecvată înaintea actului sexual, dar pierd turgescenţa peniană când încearcă penetrarea. In fine, alţii relatează că au o erecţie suficient de fermă pentru penetrare, dar că pierd turgescenţa peniană, înainte sau în timpul intromisiunii. Unii bărbaţi relatează că sunt capabili de erecţie numai în cursul masturbării sau la deşteptarea din somn. Erecţiile masturbatorii pot fi, de asemenea, pierdute, dar acest fapt nu este frecvent.

Subtipuri de tulburare de erectie

Subtipurile sunt prevăzute pentru a indica debutul (primară versus căpătată), contextul (generalizată versus situaţională) şi factorii etiologici (datorată factorilor psihologici, datorată unor factori combinaţi) pentru tulburarea de erecţie a bărbatului.

Disfuncţia erectilă  poate fi:

Primară: erecţia nu a apărut niciodată sau a fost întotdeauna dificilă;

Secundară: erecţia a fost obţinută şi menţinută în trecut dar nu mai apare în prezent

Disfuncţia erectilă poate apare numai cu anumite partenere sexuale şi poate să preceadă sau să succeadă penetrarea.

În multe cazuri disfuncţia erectilă indică prezenţa unei alte patologii, fiind unul din primele simptome, asfel încât sunt necesare investigaţii medicale pentru a identifica şi trata patologia concomitentă – de exemplu diabetul zaharat, disfuncţiile hormonale, bolile cardiace sau degenerative. Cercetările arată că disfuncţia erectilă precede ischemia miocardică cu 2-3 ani şi că severitatea disfuncţiei erectile este corelată cu boala coronaniană (Montosi şi colab, 2006).

Simptome in disfunctia erectila

Dificultăţile erectile din tulburarea de erecţie a bărbatului sunt asociate frecvent cu anxietate sexuală, teamă de eşec, preocupări în legătură cu funcţionarea sexuală şi o scădere a sentimentului subiectiv de excitaţie şi plăcere sexuală. Disfuncţia erectilă poate rupe relaţiile maritale sau sexuale existente şi poate fi cauza mariajelor neconsumate şi a infertilităţii. Această tulburare sexuală poate fi asociată cu dorinţa sexuală diminuată şi cu ejacularea precoce. Indivizii cu tulburări afective şi cu tulburări în legătura cu o substanţă relatează adesea probleme în legătură cu excitaţia sexuală.

Cauzele disfunctiei erectile

Cauzele disfuncţiei erectile sunt organice, funcţionale şi psihologice, în majoritatea cazurilor mecanismele etiopatogenice fiind de tip combinat. Dacă pacientul nu a avut şi nu are niciodată erecţie atunci probabil cauza disfuncţiei erectile este organică. Dacă pacientul are erecţii, chiar dacă rar, probabil mecanismele etiopatogenice implicate sunt de natură psihologică.

Incapacitatea de a obţine sau menţine erecţia se poate datora factorilor psihologici de tipul gânduri, expectanţe sau interpretări eronate. De fapt mecanismele psihologice sunt implicate în peste 60% din disfuncţiile sexuale. Anxietatea de performanţă asociată cu dezechilibrul sistemului nervos vegetativ poate afecta comportamentul sexual.

Disfuncţia erectilă este sub influenţa mai multor factori: psihologici, neurologici, vasculari, hormonali, locali şi penieni. Cel mai frecvent disfuncţia erectilă este determinată de: hipertensiunea arterială, hiperocolesteromie, diabetul zaharat, ateroscleroză, leziuni medulare, scleroza multiplă, accidente vasculare celebrare, boala Alzheimer, hipertiroidismul, hipotiroidismul, hipogonadismul, hiperprolactinemia, intervenţiile chirurgicale, traumatisme, medicaţie: antidepresive, diuretice, antihipertensive, antiepileptice, chimioterapice, fumat, obezitate, abuzul de alcool, abuzul de droguri, gânduri disfuncţionale.

Prevalenţa disfuncţiei erectile este de peste 500 milioane de bărbaţi în 1999. Dintre ţările est europene România are cea mai mare prevalenţă a disfuncţiei erectile, ajungând la 25% din populaţia generala, adică unul din patru bărbaţi are probleme de acest gen. Disfuncţia erectilă este mai frecventă la bărbaţii de peste 50 de ani la care prevalenţa este de peste 50%

Disfuncţia erectilă poate apare numai cu anumite partenere sexuale şi poate să preceadă sau să succeadă penetrarea.

În multe cazuri disfuncţia erectilă indică prezenţa unei alte patologii, fiind unul din primele simptome, asfel încât sunt necesare investigaţiile medicale pentru a identifica şi trata patologia concomitentă – de exemplu diabetul zaharat, disfuncţiile hormonale, bolile cardiace sau degenerative. Cercetările arată că disfuncţia erectilă precede ischemia miocardică cu 2-3 ani şi că severitatea disfuncţiei erectile este corelată cu boala coronaniană (Montosi şi colab, 2006).

Cauzele disfuncţiei erectile sunt organice, funcţionale şi psihologice, în majoritatea cazurilor mecanismele etiopatogenice fiind de tip combinat. Dacă pacientul nu a avut şi nu are niciodată erecţie atunci probabil cauza disfuncţiei erectile este organică. Dacă barbatul are erecţii, chiar dacă rar, probabil mecanismele etiopatogenice implicate sunt de natură psihologică.

Incapacitatea de a obţine sau menţine erecţia se poate datora factorilor psihologici de tipul gânduri, expectanţe sau interpretări eronate. De fapt mecanismele psihologice sunt implicate în peste 60% din disfuncţiile sexuale. Anxietatea de performanţă asociată cu dezechilibrul sistemului nervos vegetativ poate afecta comportamentul sexual.

In cele mai multe situatii, cauza disfunctiei erectile la barbat este anxietatea de performanta. De obicei apare un mecanism de genul: „Ma intreb daca va merge”, sau „Ma tem ca nu voi putea avea erectie”, sau „Nu cred ca imi voi putea mentine erectia”, etc. Datorita gandurilor obsesive legat de erectie, probabil vor apare dificultati. Persoana se centreaza pe performanta si nu pe placere. Avand in vedere ca raspunsul erectil este foarte sensibil la emotii, anxietatea de performanta va declansa reflexe care duc la scaderea cantitatii de sange care ajunge la nivelul penisului, facand astfel erectia dificila.

In unele cazuri disfunctia erectila este un mecanism de aparare impotriva unor conflicte sexuale inconstiente, sau are un rol in dinamica de cuplu.

Conform cu teoria psihanalitica problemele oedipale nerezolvate si anxietatea de castrare joaca un rol important in disfunctia erectila la barbat. Barbatii cu disfunctie erectila pot manifesta ambivalenta fata de femei si temeri sexuale excesive.

De multe ori barbatii cu difunctie erectila sunt ambivalenti sau ostili in ce priveste femeile, si excesiv de apropiati de mamele lor. Unii din barbatii cu disfunctie erectila au primit mesaje negative privitor la placerea sexuala din partea familiei, prietenilor, sau ca urmare a educatiei religioase.

De multe ori partenerele barbatilor cu disfunctie erectila sunt femei care ii preseaza in sensul performantei sexuale, asteptand ca barbatul sa fie responsabil in totalitate de calitatea actului sexual.  Atitudinile critice ale partenerei si cererile agresive joaca si ele un rol important in disfunctia sexuala.

Psihoterapia in disfunctia erectila

De multe ori disfunctiile erectile, mai ales cele cu debut brusc, se datoreaza problemelor de cuplu sau anxietatii. Psihoterapia are drept scop diminuarea anxietatii si rezolvarea problemelor de cuplu.

Frecvent disfunctia erectila este o situatie temporara datorata stressului si tratamentul este prin psihoterapie.

Posted in Disfunctiile sexuale Tagged with: , , ,
%d bloggers like this: