Violenta domestica


 Violenţa domestică este intimidarea, agresarea, agresarea sexuală, agresiunea fizică sau orice alt comportament abuziv intenţionat al unuia din parteneri împotriva celuilalt. Violenţa faţă de femei este adesea acompaniată de un comportament controlant şi abuziv emoţional. Violenţa domestică duce la leziuni fizice, traume psihologice şi uneori chiar moarte. Consecinţele violenţei domestice se pot face resimţite peste generaţii şi pot dura cu adevărat o viaţă întreagă (Coaliţia Naţională înpotriva Violenţei Domestice din SUA, 2007 – NCADV ). Conform cu NCADV aproximativ 1,3 milioane de femei sunt agresate în fiecare an de partenerii intimi şi una din patru femei a fost abuzată de partener în decursul vieţii. Cel mai mare risc de violenţă din partea partenerului îl au femeile cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani.

În terapie apar frecvent clienţi care au fost victime ale violenţei domestice, respectiv s-au aflat sau se află prinşi într-o relaţie abuzivă.

Relaţiile violente se dezvoltă în timp şi includ dependenţa reciprocă. Legăturile emoţionale dintre parteneri fac să fie dificil pentru femeie să părăsească relaţia sau să dezvăluie altora situaţia în care se află. Relaţiile care se dezvoltă între parteneri seamănă în oarecare măsură cu acelea dintre ostatic şi cel care l-a capturat, victima pierzându-şi autonomia pe măsură ce agresorul o controlează din ce în ce mai mult din punct de vedere fizic, psihologic, şi sexual. Victima devine tot mai izolată şi mai dependentă de agresor şi se bazează pe acesta pentru a supravieţui şi pentru a-şi satisface nevoile corporale şi emoţionale. Femeile agresate se percep adesea ca fiind lipsite de putere şi fără mijloace de scăpare. Femeile care au relaţii abuzive se pot auto-învinovăţi pentru eşecurile lor şi de multe ori este compromisă capacitatea lor de a se susţine şi de a obţine sprijin din partea familiei şi prietenilor.

Abuzul fizic şi sexual pot conduce la probleme manifestate ca stare de sănătate precară şi proastă calitate a vieţii încă mult timp după ce abuzul a încetat. Simptomele fizice asociate cu violenţa domestică sunt durerile articulare, durerile de spate, insomnia, oboseala, durerea abdominală, migrenele severe, parestezii ale mâinilor şi picioarelor, diaree, constipaţie, lipsă de aer, durere facială sau de maxilar, ameţeli, greţuri sau vărsături şi dureri toracice. Femeile care au fost abuzate au un risc crescut de simptome gastrointestinale şi cardiace asociate stresului cronic.

Abuzul sexual duce la o serie de probleme ginecologice, incluzând traumatismul vaginal, anal şi uretral şi riscul crescut de boli cu cale de transmitere sexuală, incluzând SIDA. De asemenea actul sexual forţat poate duce la dureri pelvine cronice, dureri în timpul actului sexual sau sângerări menstruale, dereglarea ciclului menstrual, infertilitate sau în final histerectomie. Sarcinile nedorite şi bolile cu transmitere sexuală pot de asemenea rezulta ca urmare a abuzului sexual, parte a puterii şi controlului agresorului fiind exercitată prin interzicerea metodelor contraceptive. Există o corelaţie pozitivă între sarcinile nedorite şi încercările de auto-provocare a avortului. Avortul auto-provocat poate conduce la infecţii sau moarte.

Pe de altă parte, 27 % din femeile care au fost abuzate sexual consumă în cantitate crescută alcool, droguri sau nicotină după primul abuz sexual.

Femeile care sunt victime ale violenţei domestice au de asemenea un risc crescut de dezvoltare a tulburărilor mentale acute sau cronice. Violenţa domestică este comorbidă cu depresia şi sindromul de stres postraumatic.

Consecinţele sexuale ale violenţei domestice asupra femeilor sunt multiple. Sexul neconsimţit, adesea acompaniat de umilire, ameninţare şi control, este adesea o parte importantă a unei relaţii disfuncţionale. Violenţa domestică predispune femeia la asumarea de riscuri sexuale (nefolosirea prezervativelor sau parteneri multipli), sarcini nedorite sau avort indus, boli cu transmitere sexuală şi disfuncţii sexuale. Femeile care au fost forţate să aibă relaţii sexuale au risc crescut de durere coitală, sângerări vaginale, fibroame, iritaţii genitale, durere pelvină cronică şi infecţii ale tractului urinar. De asemenea apar tulburări de somn dificultăţi de concentrare, probleme de memorie şi vină iraţională. Disfuncţiile sexuale la femeile victime ale violenţei domestice sunt desea cauzate de depresie şi includ scăderea satisfacţiei sexuale, diminuarea plăcerii, aversiunea sexuală, anorgasmia şi deficicultăţile de excitaţie.

Psihoterapia in violenta domestica

Psihoterapia se adresează relaţiei cu partenerul şi traumelor din antecedente, respectiv sentimentului de vină şi adesea depresie. Adesea cuplurile care vin în terapie nu identifică violenţa domestică ca fiind o problemă a cuplului sau femeia se teme să dezvăluie abuzul de teama consecinţelor sau pentru că îi este ruşine că are o asemenea relaţie. De multe ori astfel de cupluri se prezintă la terapie pentru consecinţele fizice sau mentale asociate cu violenţa domestică, fără a menţiona însă existenţa violenţei domestice.

Ca urmare se recomandă evaluarea structurată prin metode multiple, respectiv evaluarea funcţionării relaţiei, a abuzului fizic, abuzului psihologic, funcţionării psihologice individuale, funcţionării afective, cogniţiilor privitoare la relaţie şi rolurilor de gen. La Talliade (2006) recomandă evaluarea şi anamneza individuală a partenerilor, astfel că fiecare din ei să poată discuta în detaliu incidentele violente.   Protocolul de evaluare trebuie să  includă determinarea nivelului de violenţă, pericolul în care se află fiecare din parteneri şi dacă femeia este în siguranţă trăind cu partenerul său şi luând parte la terapia de cuplu. Dacă există un risc crescut de violenţă trebuie explorate opţiunile terapeutice alternative.

Pentru partenerul violent se recomandă în general grupuri de terapie cu persoane de acelaşi sex direcţionate spre gestionarea furiei şi modificarea credinţelor personale ale agresorului, credinţe care vin în sprijinul agresării partenerei în timpul unui conflict. Terapia de grup este eficace în aptoximativ jumătate din cazuri. 12 % din femei spun că după ce partenerul a început o astfel de terapie de grup situaţia s-a înrăutăţit în loc să se îmbunătăţească. Nu toate tipurile de violenţă răspund pozitiv la terapia de grup. Mai folosesc violenţa tratamentul unuia singur nu va rezolva problema.

Dinamica care se află la baza deciziei de a rămâne în relaţie în ciuda violenţei nu este de obicei investigată în grupurile de terapie.

Pentru terapia de cuplu în cazul violenţei domestice trebuie să fie indeplinite mai multe criterii:  ambii parteneri să fie de acord cu terapia de cuplu; să fi existat doar câteva incidente de violenţă minoră; abuzul fiziologic să fie de intensitate mică sau medie şi partenerii să nu folosească mijloace de intimidare ; să existe risc scăzut de moarte şi femeia să nu se teamă de partener; bărbatul să îşi asume responsabilitatea pentru comportaentul abuziv; bărbatul să se implice în controlarea comportamentului abuziv.

Dacă aceste criterii nu sunt îndeplinite se recomandă terapia individuală sau de grup.

Posted in Abuzul sexual Tagged with:
%d bloggers like this: